Monday, March 31, 2008

Ambasada SUA din Irak a fost construită prin muncă forţată

In septembrie 2007, SUA şi-a inaugurat ambasada de la Bagdad, prezentând-o ca pe un simbol al triumfului democraţiei şi libertăţii în Irak. Ambasada se intinde pe o suprafaţă egală cu cea a Vaticanului, aceasta este cea mai mare şi cea mai costisitoare ambasadă din lume.

Foşti angajaţi americani ai FKTC (printre care şi un director, John Owen) i-au dezvăluit ziaristului independent David Phinney că această firmă opreşte paşapoartele persoanelor aduse din Asia de Sud şi apoi le ţine pe aceste persoane cu forţa în adevărate lagăre de muncă silnică în Bagdad.

John Owen i-a mai dezvăluit ziaristului David Phinney şi faptul că oficialii din Departamentul de Stat al SUA, care supervizează lucrările de construcţie a ambasadei, cunosc foarte bine aceste abuzuri, dar nu fac nimic pentru a le stopa. Din contră, „când 17 muncitori au vrut să fugă escaladând zidul ambasadei, spune el, un oficial american a cerut să fie imediat încercuiţi de soldaţi şi închişi.”

După ce a publicat această ştire, Phinney a fost contactat de mai mulţi foşti angajaţi ai FKTC care susţin aceleaşi lucruri ca Owen şi Mayberry. De altfel, astfel de practici sunt la ordinea zilei în Irak, în companiile care au contracte cu americanii. În aprilie 2006, Pentagonul a cerut o anchetă care a confirmat că firma Halliburton/KBR funcţiona pe aceleaşi principii. Raportul Pentagonului vorbeşte despre: „dovezi ale faptului că firma confiscă ilegal paşapoartele muncitorilor, utilizează practici de angajare înşelătoare, pretinde celor ce îşi caută de lucru taxe de recrutare exagerate, nu asigură condiţii minime de viaţă lucrătorilor şi încalcă procedurile privind emigranţii în Irak.”

Cu toate acestea, Departamentul de Stat al SUA, cel care plăteşte firmele respective, nu a luat nicio măsură şi nu a stabilit nicio pedeapsă pentru a împiedica astfel de practici, măcar în zona pe care o controlează în Bagdad. „Din nefericire, nu numai că nicio firmă contractantă nu a fost penalizată, dar cele mai multe dintre ele sunt recompensate cu noi contracte de milioane de dolari,” concluzionează Phinney.

No comments: