Duminică 31 mai 2009, veniţi cu toţii la miting! (28.05.2009)
... până nu va fi prea târziu!
Duminică, 31 mai 2009 - ora 13:00, ne întâlnim în Piaţa Universităţii, în faţa Teatrului Naţional, la km 0 al democraţiei!
Mergi la vot şi ANULEAZĂ VOTUL!
PROCENTUL CRESCUT DE VOTURI NULE va evidenţia votul nostru impotriva partidelor vandute va duce la ANULAREA ALEGERILOR.
CA SĂ ANULEZI VOTUL, APLICĂ CEL PUŢIN DOUĂ ŞTAMPILE
PE ACELAŞI BULETIN DE VOT.
RFID
Cipurile RFID ne sunt impuse de la Bruxelles. Europarlamentarii români nu vor să facă nimic pentru a modifica această reglementare a UE. Birocraţii de la Bruxelles vor să transforme UE într-un imperiu ! Uniunea Europeana NU este paradisul promis! Europarlamentarii pe care i-am votat în 2007 au aratat că NU vor să ne apere de dictatura Comisiei Europene!SĂ MERGEM la vot şi să-l ANULĂM!
Treptat suntem educaţi şi forţaţi să renuntăm la banii "cash" si să platim numai cu cardul. Ultimul pas, cel decisiv, implică renunţarea şi la aceste carduri universale (ce se pot pierde) şi înlocuirea lor cu implanturi RFID.
Tehnologia RFID şi corupţia clasei politice permit trecerea gradată către pasul final, DICTATURA GLOBALĂ, de la care nu mai există întoarcere. Ei vor să ne facă scavi pe cheltuiala noastră! Tehnologia pentru introducerea cipurilor în paşapoarte a costat (până în prezent) Româniaun miliard de euro, din banii nostri !!!
ACUM ESTE MOMENTUL SĂ NE OPUNEM ŞI SĂ STOPĂM INSTAURAREA ACESTEI DICTATURI!
Duminică, 31 mai 2009 - ora 13:00, ne întâlnim în Piaţa Universităţii, în faţa Teatrului Naţional, la km 0 al democraţiei!
Organizator: Asociatia Civică DREPTATE
Tel. 0746.586.729 / 0732.745.763
Informaţii suplimentare: http://fymaaa.blogspot.com/
http://refuzimplant.blogspot.com
O mica victorie in lupta Anti-CIP
Printeaza posterul de mai jos
(apasa pe imagine pentru o rezolutie mare)